Afaceri Online

Încălțămintea de vară ideală pentru o ținută casual

Cui nu-i face plăcere să poarte ținute casual și relaxate? Acest stil vestimentar este ideal în special pentru vară, deoarece oferă confortul de care ai nevoie când temperaturile cresc și-ți dă libertatea de-a mixa articole cool și interesante.

Dacă jeanșii, rochiile și tricourile devin piese esențiale în timpul verii, cum alegi încălțămintea perfectă pentru o ținută casual? Ține cont de recomandările noastre, din rândurile de mai jos!

Saboți

Încălțămintea ideală pentru vară este reprezentată de saboți. Chiar dacă inițial, aceștia au fost asociați cu un stil rafinat, edificatori pentru stilul Pin up, poți alege saboți în trend și pentru ținute casual.

Poartă saboți moderni pentru a construi ținute exotice și prețioase, ideale pentru stilul streetwear. Alege modele de saboți din piele întoarsă, care pot fi combinați cu rochii din in, pantaloni, jeanși și fuste, pentru zilele călduroase de vară.

Sandale fără toc

Ești în căutarea unei perechi de sandale pentru sezonul cald? Optează pentru modele din piele naturală, fără toc! Acest material este fin, moale și oferă confortul necesar în zilele de vară. În plus, sandalele din piele sunt extrem de rezistente, astfel încât să nu ai surprize neplăcute în timp ce mergi la plimbare sau în concediu.

Dacă ești mică de înălțime, poți să încalți și sandale cu toc mic sau mediu, care te vor pune în evidență și vor crea iluzia că ești mai înaltă. La fel de potrivite sunt și sandalele cu platformă, cu un design simplu, care arată bine cu orice articol vestimentar.

Espadrile cu print

Espadrilele cu print sunt un must-have în acest sezon, de aceea nu trebuie să lipsească din colecția ta de pantofi pentru vară. Mai mult, espadrilele pot fi purtate cu aproape orice articol vestimentar și sunt atât de comode, că nu o să mai vrei să le dai jos.

Espadrilele sunt ideale pentru a accesoriza o ținută casual. Le poți purta pentru întâlniri cu prietenii sau diverse activități în aer liber. Încalță acești pantofi de vară cu pantaloni scurți, rochii feminine, modele maxi sau salopete din denim.

Sneakerși colorați

Nu putem uita de pantofii sport, care reprezintă alegerea optimă pentru vară. Se poartă sneakers colorați, cu imprimeuri vesele sau modelele neconvenționale, care atrag atenția. Pantofii sport se potrivesc cu ținutele simple sau casual.

Încearcă o combinație clasică de jeanși, tricou și o pereche de adidași în nuanțe vii de roșu, verde sau albastru, care aduc un plus de nonconformism ținutei.

Balerini eleganți

Include în colecția de pantofi și balerinii eleganți, care transformă orice ținută casual banală într-una de zile mari! Poți purta o pereche de balerini argintii sau aurii, cu detalii chic, care să se potrivească cu orice ținută casual ai alege.

Pentru vară, balerinii în nuanțe de alb, galben sau roz sunt variantele care pun în evidență partea inferioară a corpului, indiferent dacă alegi jeanșii, fustele sau pantalonii conici. La modă sunt și balerinii cu decupaje sau diverse aplicații, în culori închise, așa că nu te feri să le adaugi în dressing.

Fie că alegi balerini, pantofi sport colorați, espadrile cu print sau saboți, vei obține cele mai interesante ținute casual, în care să arăți impecabil. Este important ca pe timpul verii să te simți comod, de aceea îți recomandăm modelele de pantofi fără toc, potrivite pentru un stil vestimentar casual.

Tu ce încălțăminte porți pe timpul verii?

Vezi si