Curiozitati

Sfaturi de la specialişti pentru alegerea unei balustrade din sticlă pentru locuință

Alegerea unei balustrade din sticlă nu trebuie să fie văzută ca o provocare, ci mai degrabă ca o necesitate pentru locuinţele moderne şi elegante. Magazinele specializate în acest sens oferă o mulţime de noi trenduri şi le prezintă ca fiind varianta ideală pentru case, sedii de birouri, dar şi pentru companiile mici, mijlocii şi mari, pentru instituţiile publice şi private. Folosirea acestor balustrade pentru interior şi exterior reprezintă o soluţie elegantă, stilată şi de lungă durată, conferind un aspect deosebit prin frumuseţe, luminozitate şi deschidere.

Avantajele unei balustrade din sticlă

Principalele avantaje ale unei balustrade din sticlă amenajate în interior sunt:

  • aspectul balustradelor de sticlă care sunt stilate, elegante şi se potrivesc atât în mediul rezidenţial, cât şi industrial-comercial;
  • montarea şi personalizarea rapidă şi facilă a balustradelor din sticlă, fie că sunt cu prindere punctuală sau cu fixare prin lipire;
  • posibilitatea mentenanţei şi îngrijirii minime, deoarece balustradele din sticlă nu trebuie tratate, vopsite, refinisate, iar cele care susţin scări exterioare sunt simplu de îngrijit şi de gestionat, folosind produse de curăţare a sticlei clasice;
  • posibilitatea integrării atât în interior, cât şi în exterior a balustradelor din sticlă, în spaţii comerciale şi de birouri;
  • rezistența şi securitatea pe care o oferă balustradele de sticlă securizată, deşi pare un material foarte casant şi fragil, realitatea este că sticla securizată poate îndeplini toate standardele moderne de siguranţă şi poate preveni căderea în gol. În plus, dacă se sparge, sticla formează bucăţi mici care nu sunt ascuţite şi care nu rănesc utilizatorii.

Cum se poate amenaja un living cu scara interioară? Ce te sfătuiesc specialiştii?

Pentru a amenaja în mod corespunzător un living este nevoie ca proprietarii să îşi pună întrebarea “cum se poate amenaja un living cu scara interioară?” şi să ia legătura cu specialiştii în acest sens pentru că aceasta este încăperea în care vor petrece poate cel mai mult timp atunci când toată familia se va strânge acasă.

Amenajarea unui living cu scara interioară este posibilă şi la mare căutare în ultimii ani, recomandată de decoratorii şi specialiştii în amenajări interioare. Pentru a obţine un living elegant pe măsura aşteptărilor, este necesar ca proprietarii să ia în calcul numeroase aspecte şi să ţină cont de dimensiunea şi forma camerei, de stilul de design interior şi mai ales de personalizarea încăperii. Din toate camerele casei, livingul necesită o mare atenţie în ceea ce priveşte alegerea mobilierului şi amenajarea corespunzătoare pentru că poate avea mai multe particularităţi.

Pentru a amenaja livingul cu scara interioară, este important ca proprietarii să aleagă un stil de amenajare al acestei încăperi:

  • modern – simplu, versatil, confortabil, estetic, cu elemente decorative cu gust, suprafeţe netede şi piese cu forme geometrice, cu mobilier multifuncțional;
  • minimalist – elegant, rafinat şi sărac în detalii, cu suprafeţe din materiale lucioase şi culori îndrăzneţe;
  • eclectic – confortabil, funcţional, urban, modern, cu dimensiuni generoase, luminozitate şi pereţi înalţi;
  • clasic – elegant şi funcţional;
  • rustic – unic, cu decoraţiuni lucrate manual, mobilier din lemn masiv;
  • vintage – cu elemente de décor specifice perioadei vintage.

 

Vezi si