Nivelul pe care energia solară (din totalul energiei electrice produse în statele Uniunii Europene) l-a atins în vara 2021 a fost de circa 10%, cel mai mare procentaj din toate timpurile, conform unui studiu internațional efectuat de curând.
Energia solară, o soluție îmbrățișată treptat de către tot mai mulți europeni
Având în vedere și vremea caniculară din acest an, alături de nevoia acută de electricitate, nu e de mirare că, pentru prima dată, panourile solare au generat a zecea parte din energie electrică, în cele 27 de țări ale Uniunii Europene (mai ales în iunie și iulie 2021).
În plus, conform statisticilor, există șapte țări membre UE în care ponderea energiei electrice generate de panourile solare în lunile iunie-iulie 2021 chiar a depășit 10%. Este vorba de Olanda, Germania, Spania, Grecia, Italia, Ungaria și Estonia. Polonia vine și ea din urmă în acest sens.
Detaliind puțin, Ungaria generează de patru ori mai multă energie solară comparativ cu vara lui 2018, în timp ce Olanda și Spania și-au dublat producția. Estonia și Polonia sunt câteva exemple de urmat în această direcție, deoarece au obținut (în 2021) 10% și, respectiv, 5% din energie electrică solară, deși au pornit în urmă cu trei ani de la niveluri apropiate de zero.
După cum se observă, Europa a avut o vară record în materie de generare de energie solară, dar este clar faptul că lucrurile pot sta mult mai bine în viitor.
Lucru îmbucurător este și faptul că prețul de producție pentru energia solară a scăzut în ultimii ani, motiv pentru care unii chiar afirmă că se întrevăd zorii unei adevărate schimbări a mentalității în ceea ce privește acest aspect. Evident, mai există cale lungă de parcurs până ce soarele va ajunge să ne dea mai multă energie decât combustibilii fosili pe care îi folosim în prezent.
În 2020, producția de energie electrică din România provenea în proporție de doar 3,4% din panouri solare fotovoltaice. Din păcate, mai avem mult timp până vom ajunge la procentele din alte state UE, noi fiind încă la stadiul de proiecte. Peste 20 de miliarde de euro sunt puși la dispoziție pentru tranziţia energetică în 2021. Problema noastră, ca țară, este aceea că tot ce nu s-a făcut în 14 ani trebuie acum să se facă într-un singur an. Unul pandemic…
Perspectivele generării de energie solară la nivel global până în 2025
Piața producerii de energie solară este caracterizată de 138 GW de energie generată de centrale solare instalate la nivel mondial în anul 2020. Cererea mondială pentru instalații solare nu a scăzut deloc, ci din contră, chiar s-a accentuat peste tot în lume. Chiar și acum, în plină criză sanitară.
Succesul mondial al dezvoltării exponențiale înregistrată în domeniului energiei solare se datorează mai multor factori:
- energia solară reprezintă acum liderul energiei electrice, veriga către noi surse mai puțin poluante pentru mediu;
- este o energie electrică foarte versatilă: energia solară acoperă o arie vastă de consum de curent la diferite niveluri (locuințe rezidențiale mici și foarte mici, companii, soluții solare integrate în autovehicule, clădiri de apartamente, sere etc).
- energia solară evoluează rapid chiar și în pandemie, deoarece și în prezent se acordă tot mai multă atenție soluțiilor off-grid (instalații fotovoltaice mici, sisteme independente și mici rețele). Pe de altă parte, nicio altă centrală electrică nu poate fi proiectată și construită la fel de repede că orice tip de instalație solară fotovoltaică.
Inițiativele economice actuale ce se remarcă pe plan mondial au rolul și de a-i încuraja pe oamenii de pretutindeni să schimbe panourile solare existente mai repede cu altele mai noi, mai ieftine și mai eficiente. Asta chiar dacă într-o industrie în care soluțiile de reciclare și refolosire rămân profund inadecvate, volumul tot mai mare de panouri aruncate devenind treptat un risc grav pentru omenire.
Totuși, până când țara noastră va ajunge să se confrunte cu problema reciclării panourilor solare vechi, ar trebui mai întâi să le instalăm, nu-i așa? Probabil că în contextul crizei energetice actuale și a facturilor la curent tot mai împovărătoare, acest lucru chiar se va întâmpla.
Până atunci, dacă vrei să-ți schimbi furnizorul de energie electrică, atunci optează pentru CEZ. Intră pe site-ul lor de prezentare și vezi ce oferte îți oferă în acest moment!